Or. Bucuresti
06 oct 6009 A.L.
Masoneria a început să activeze în Moldova la începutul veacului al XVII-lea, din două direcţii principale: de la Istanbul prin intermediul marinarilor genovezi ce transportau grâu, miere şi berbeci către fosta capitală a Imperiului Otoman şi pe uscat, adusă din ţările germanice, tari cu puternice influente rosicruciene. În timpul domniilor fanariote în Principate au prins rădăcini adînci lojele masonice (care insa se adresau românilor doar ocazional) şi a avut loc pătrunderea modului de viaţă şi a ideilor iluminismului occidental.Vechiul si Misticul Ordin al Rosi-Crucei, întemeiat de faraonul Tutomis III – initial cunoscut sub numele de „Marea fraternitate alba”, este o miscare filosofica de inspiratie antica care are originea la scolile de mistere ale vechiului Egipt (templele rosicruciene sunt deseori decorate si construite în stil egiptean pentru a comemora originile traditionale). Aici iluministi se reuneau pentru a studia misterele existentei si ale universului. Trebuie specificat, cuvântul „mister” în antichitate nu avea deloc semnificatia care i se acorda în zilele noastre., caci nu se folosea în cazul a ceva straniu, fantastic, ci desemna mai curând o gnosa, o întelepciune secreta. Învataturile transmise au un caracter practic si sunt concepute în asemenea maniera încât pot actiona asupra devenirii propriei existente. Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta. Or, scopul Rosicrucianismului este în primul rând sa aduca fericirea acelora care-l aplica în viata lor iar pentru aceasta învataturile vehiculeaza o cunoastere mistica dar pragmatica, al carei scop este de a permite omului de a-si dovededi ca gândul, atunci când este bine si corect folosit, este de natura sa stapâneasca materia. Subiectele abordate în monografiile rosicruciene se refera tot atât de bine la stiintele clasice, ca si asupra gnozelor traditionale. Fiecare membru, pe masura ce urca în grad, este familiarizat cu datele fundamentale ale stiintelor clasice, deopotriva cu doctrinele filosofice care, din negura timpurilor au fost dez-batute în cercurile de initiati. In fapt, ele sunt legate si nu pot fi întelese legile care actioneaza asupra lumii metafizice fara a stapâni principiile de baza care guverneaza lumea fizica. Acest fapt explica de ce cei mai mari mistici din trecut erau si savanti eminenti, ca si Dimitrie Cantemir. Astfel, un mare numar de legi si principii mistice care sunt dezvoltate în monografii sunt rezultatul unei munci neîncetate pe care misticii din trecut si prezent au dezvoltat-o pentru a patrunde misterele naturii si universului. La acest edificiu au participat ilustre personalitati precum da Vinci, Paracelsus, Descartes, Pascal, Spinoza, Newton, Leibniz, Franklin, Faraday, Debussy si multi altii. Ca ordin initiatic, la aproape patru secole de la apariţia sa discreta şi în ciuda numeroaselor studii şi cărţi care i-au fost consacrate de eminenţi istorici ai ideilor, rosicrucianismul rămîne o mişcare spirituală şi culturală enigmatică. Putem afirma insa ca Ordinul Rozicrucian a fost cel care a intermediat transformarea Masoneriei Operative in Masonerie Speculativa. Rozicrucienii doreau reforma spirituala a lumii din punct de vedere politic, religios si stiintific si de-a lungul istoriei, au contribuit la schimbări profunde în societatea umană. Ei au determinat aceste schimbări fundamentale pentru că ei înşişi, în lumina celor învăţate, au înţeles că lumea poate evolua spre bine numai aderând la idealurile înalte. Fratiile si ordinul rosicrucienilor, dupa cum consemneaza istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII, dar existenta unor comunitati de rosicrucieni este atestata înca din anul 1250, desi denumirea ca atare se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din telurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia lor. Prima personalitate romana care a facut parte dintr-o societate secreta europeana a fost Dimitrie Cantemir, considerat unul dintre ilustrii neamului romanesc, fiind recunoscut in intreaga Europa ca un savant cu orizonturi politice si istorice largi, un scriitor si muzician. Scurta lui domnie pe tronul Moldovei a fost un episod aproape minor insa calitatea de baza care l-a propulsat in randul elitei a fost insa imensa lui cultura, primind recunoasterea celebrelor academii europene. Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni¬ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ¬Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ¬medieval. In zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450. Ea primeşte în rândurile sale masoni creştini pasionaţi de cercetarea esoterică care au parcurs etape importante ale perfecţionării masonice şi care desfăşoară în viaţa profană o activitate susţinută în domeniul ştiinţei, culturii şi artei, doritori să aprofundeze istoria gândirii şi spiritualităţii omenirii prin prisma conţinutului esoteric al acestora. Om politic si savant, literat si musician, istoric si geograf, printul Moldovei a fost un mare orientalist, dotat cu o gandire rationalista si occidentala, inzestrat cu finetea speculatiei, puterea nuantelor si vocatie mistica. Nascut si crescut in crestinismul rasaritean a intrat in contact cu marile religii universale pe care le-a studiat sfarsint prin a fi deist (recunoasterea interventiei divine doar in momentul creatiei, dupa care totul a evoluat potrivit legilor naturii si fizicii). S-a vrut a fin u numai un eliberator si un reformator al tarii sale si si un personaj care sa asigure romanilor locul cuvenit in ansamblul geopolitic al vremii, sa-I pastreze identitatea si traditiile la granite dintre doua continente, Europa si Asia. Pasii sai au rasunat pe strazile capitaleor Orientului si s-au incrucisat prolific cu cei ai unor mari savanti, ganditori si diplomati ai epocii sale. A fost unul din alesii intimi ai tarului petru cel Mare. Numai acestea fiind spuse, putem intelege pe deplin de ce un asemenea personaj, nascut la Silisteni din parinti analfabeti si cunoscator a zece limbi straine, clasice si moderne, a fost inconjurat de aura mitica si a devenit un punct geometric al culturii si civilizatiei noastre. El nu ramane omul unei singure carti ca multi dintre cronicarii vremurilor, scrie istorie, geografie, face versuri si compune proza, leaga intre ele diferitele preocupari printr-o incercare de sinteza, trage concluzii politice si sociale din faptele trecutului si ale prezentului, se indreapta cu curiozitatea lui creatoare spre muzica, matematica si fizica . S-a nascut intr-o familie de razesi moldoveni din tinutul Falciului iar numele de Cantemir a fost preluat de tatal sau de la un vestititul han tatar Temir (varianta a lui Khan Timur-Timur Lenk), inducand legenda genealogică a unei străvechi origini dupa ce a fost ales de catre marii boieri Domnitorul Moldovei, pentru ca intrunea toate calitatile cerute unui instrument docil al oligarhiei boieresti: era batran, fara mosie, fara carte, fara sprijin la rudele de neam mare, conducatorul ostirilor de paza la granita deci bun luptator cu decoratii militare . Constantin Cantemir, inca din tinereţe s-a făcut remarcat ca mercenar în oastea leşească si după mai mulţi ani s-a întors pe meleagurile natale unde a deţinut mai multe dregătorii ca spre sfârşitul vieţii să urce în scaunul voievodal. Un singur lucru nu-l pusesera la socoteala boierii moldoveni: Constantin avea doi fii care vor nutrii mari ambitii in viitor, care au simtit nemultumirea adanca a felului cum era asezata stapanirea Moldovei, care au fost dati la scoala, caci stiinta de carte insemna o putere a carei lipsa o simtea batranul domn . La 15 ani, Dimitrie a fost luat ostatic la Constantinopol unde a stat 17 ani, ca zalog pe lângă Inalta Poarta, dovind loialitatea fata de turci si înlocuindu-l pefratele sau Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Aici a învăţat limba turcă şi s-a integrat vieţii cotidiene a Imperiului, consacrandu-si activitatea ştiinţifică studiului istoriei, al religiei şi al muzicii, castigand in acelaşi timp onoarea şi stima demnitarilor otomani. Deşi ostatic la curtea sultanului, are posibilitatea să-şi continue învăţătura la Academia Patriarhiei unde in bogata ei bibliotecă află o pleiadă de lucrări din cele mai diverse ramuri ale ştiinţei şi culturii: logică, filozofie, geografie, istorie, medicină, chimie sau limbi orientale. Tot aici cunoaşte şi întreţine discuţii pe teme filozofice şi politice cu ambasadorii francezi, olandezi şi ruşi. Dupa moartea lui Constantin Voda Cantemir in 1693, tanarul print a fost ales de boierii tarii sa le fie domnitor, insa dupa nici trei saptamani de domnie, a fost ridicat din scaun de turcii platiti de Constantin Brancoveanu, care nu l-au recunoscut si l-au impus la scaun pe Constantin Duca. Prima domnie poate fi calificată mai degrabă ca fiind una neformală, deoarece fiind ales în ţară, n-a primit confirmare din partea Porţii, act care a demonstrat statutul de suzeranitate a statului Moldova faţă de Imperiul Otoman. S-a intors la Contantinopole unde avea sa ramana 17 ani. In 1697 ia parte la lupta de la Zenta, unde va vedea dezastrul armatelor sultanului si situatia de pe campul de lupta i-a prilejuit scrierea unei carti istorice de prestigiu care a stat la dispozitia cercetatorilor mai mult de un secol. Faima mondiala a lui Cantemir se datoreaza realizarii acestei carti intitulata “Cresterea si descresterea Portii Otomane”, pentru subiectul ales, pentru tratarea inedita, pentru noutatea unor date cuprinse in carte, dar si datorita traducerii lucrarii in franceza si engleza. Carte de circulatie europeana care ofera informatii insolite despre o lume inchisa, relateaza istoria imperiului şi analizeaza cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa, insistand şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. In ajunul razboiului ruso-turc, in noiembrie 1710, cu ajutorul voievodului muntean Serban Cantacuzino al carui ginere era, a fost renumit domnitor in Moldova ca un viteaz vizionar cu ganduri de eliberare a tarii de sub dominatia otomana. A reorganizat si intarit ostirea asezand-o sub comanda lui Ion Neculce, ales ca om de sfat si de incredere. A pus capat conflictelor intre partidele boieresti, a scutit tara de o parte din dari, a incheiat un tratat de alianta cu tarul Rusiei ce prevedea instituirea unui protectorat rusesc prin care acesta se angaja sa sprijine pe moldoveni sa-si cucereasca independenta. S-a manifestat ca adept al domniei autoritare şi adversar al atotputernicei boierimi. Fiind considerat acum o persoană politică de încredere a sultanului, se distinge cu precădere în istoria Moldovei prin tentativa susţinută de abandonare a statutului de suzeranitate şi dobândirea calităţii de actor suveran şi independent, în sensul că suveranitatea aparţine monarhului. Evident, Dimitrie Cantemir a fost conştient de consecinţele şi riscurile acestui demers, atât pentru ţară, cât şi pentru sine şi familia sa, dar a exprimat convingerea fermă că proiectul său politic de modernizare şi ambiţiile sale pot fi realizate numai în condiţiile funcţionării unui stat suveran şi independent. De fapt, miza a fost foarte mare: sau instaurarea monarhiei ereditare şi instituirea unei dinastii noi, sau drumurile pribegiei, în cazul fericit, păstrând speranţa reîntoarcerii, iar în cazul cel mai rău, prizonieratul şi decapitarea publică. Dimitrie Cantemir a riscat, încercând să profite de conjunctura internaţională, pe care a considerat-o a fi favorabilă şi mizând totodată pe numeroasele relaţii stabilite cu reprezentanţii diplomatici în timpul aflării la Istanbul, dar n-a reuşit decât să se înscrie în lista tentativelor, de altfel puţine la număr, de a elibera ţara de sub suzeranitate. În aspect strategic această tentativă a fost fondată pe înţelegerea corectă a structurii şi funcţionării sistemului european al relaţiilor internaţionale: alierea cu o putere mare, chiar şi prin încălcarea echilibrului în formare, dat fiind că acest principiu nu se aplica în Europa de Sud Est în relaţiile cu Imperiul Otoman, iar Rusia era antrenată în câteva războaie. Însă în cazul obţinerii succesului scontat, Dimitrie Cantemir preconiza să implementeze prevederile proiectului său politic, al cărui obiectiv strategic a fost modernizarea. În primul rând ţara să fie guvernată în spiritul legilor raţiunii şi naturii lucrurilor de un domnitor luminat, care ar da dovadă de responsabilitate înaltă faţă de soarta ţării, ar ţine cont de aspiraţiile supuşilor, ar promova în funcţii înalte de conducere oameni oneşti şi devotaţi Patriei, ar cârmui cu dreptate, deoarece „când stăpânii miluiesc şi ceartă cu dreptate, supuşii ascultă şi slujesc din dragoste”. Prin urmare, Dimitrie Cantemir se pronunţă pentru schimbarea sistemului de guvernământ prin reinstaurarea monarhiei ereditare contra celei elective, considerând că stabilitatea şi dezvoltarea pot fi asigurate în condiţiile unei dinastii luminate. De fapt, el este un precursor al „absolutismului luminat”, destul de răspândit în secolul al XVIII-lea, subliniind că un monarh luminat trebuie să aibă grijă de binele societăţii şi de dezvoltarea economiei, ştiinţei şi culturii. Monarhia, în opinia lui Dimitrie Cantemir, este fondată pe dreptul ereditar, iar încetarea ei în Moldova a fost cauza principală a dezastrelor ce au cuprins ţara, ea devenind neomogenă, cuprinsă de conflicte de interese şi în rezultat s-a ruinat. În al doilea rând, domnitorul trebuie să acorde întregul sprijin bisericii creştine, datoria şi totodată drepturile lui fiind de a controla şi supraveghea ca predica şi comportamentul feţelor bisericeşti să corespundă normelor şi canoanelor ortodoxiei, să numească mitropolitul, episcopii şi egumenii mănăstirilor, precum şi să judece slujitorii cultului în baza legii şi dreptăţii, în spiritul credinţei şi adevărului. La rândul său, domnitorul este judecat de Dumnezeu şi de conştiinţa sa. Prin urmare, această prevedere se înscrie în spiritul tradiţionalismului ortodox, care presupune aservirea, în cazul dat totală, a bisericii de către stat, obiectivul major urmărit fiind consolidarea puterii supreme prin asigurarea susţinerii din partea autorităţii ecleziastice şi implicit, a poporului. Aşadar, Dimitrie Cantemir pledează pentru autoritatea absolută în stat a monarhului ereditar asupra tuturor supuşilor şi acordarea dreptului suveran de a judeca şi pedepsi. Domnia absolută este firească pentru Moldova, datorită autorităţii supreme a suveranului, înzestrat cu prerogativele de a declara război şi a încheia pace, datorită ei a fost posibilă asigurarea neatârnării ţării, iar slăbirea acestei calităţi a constituit cu precădere un rezultat al cauzelor externe. La 11 iunie 1711, la Stanilesti, pe Prut, armata turceasca condusa de marele vizir Ahmet obtine victoria totala asupra lui Petru cel Mare si Voda Cantemir. Capituland si neputându-se întoarce în Moldova, domnitorul si familia sa au emigrat in Rusia. Aici, in exil fiind, el a fost insa numit membru al Senatului, daruit cu mosii, titluri de noblete si toate onorurile ca sfetnic de incredere al lui Petru cel Mare, devenind seful cancelariei si mana dreapta a tarului in promovarea stiintelor si culturii in Rusia care pasise pe calea europenizarii. Iata de ce a fost desemnat mai tarziu si primul presedinte al Academiei de Stiinte Ruse. In timpul sederii in Rusia, Cantemir s-a dedicat nu doar treburilor politice ci si celor stiintifice, caci asa cum spusese inca din tinerete, omul “doreste sa stie tot ce se poate sti, fiindca stiinta e mai aducatoare de fericire decat nestiinta. E deci, porunca fireasca…sa cercetam, sa cautam, sa aflam, sa stim”. La propunerea unor oameni de ştiinţă germani aflaţi în serviciul ţarului precum si a filosofului Leibniz insusi, in 1714 este ales membru al Academiei din Berlin (organizaţie cu numeroşi adepti rosicrucieni) si la cererea acestui for inalt va scrie in latina lucrarea “Descrierea Moldovei”, facandu-si tara cunoscuta strainatatii si lumii intregi. Aceasta monografie descriptiva va ramâne pururea unul din cele mai preţioase izvoare pentru cunoaşterea vieţii politice şi sociale a moldovenilor din acel timp si este o dovadă strălucită despre spiritul larg şi aptitudinile lui ca si om de ştiinţă. Acel spirit ştiinţific se vădeşte de altfel din cuvintele sale: “Sufletul odihnă nu poate afla, până nu găşeşte Adevarul, care îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri”. Dupa 12 ani de pribegie, in august 1723 viata lui Dimitrie Cantemir s-a interupt pe neasteptate si a murit pe moşia sa din Harkov, actuala Ucraina. Racla cu osemintele marelui carturar se afla acum la biserica “Trei Ierarhi” din Iasi si pe lespedea de marmura ce o acopera istoricul Nicolae Iorga a pus sa se scrie: “Aici, intors din lunga si grea pribegie, infruntata pentru libertatea tarii sale, odihneste Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”. Cum numeroase legende s-au tesut in jurul existentei sale, incercam sa punem aici in avidenta posibilele sale legaturi cu societatile initiatice pornind de la realitatea vremurilor si de la capacitatile intelectuale, culturale si politice care il recomndau pentru o asemenea apartenenta. Un argument veridic si de necontestat este invatatura sa ezoterica vasta care se desprinde din lucrarile sale, mai ales din magistrala “Istorie Ieroglifica”. Categoriile de argumente in favoarea apartenentei la Rosicrucianism ar putea fi:
1. mediul intellectual, politic si spiritual in care s-a format si activate; prieteniile si legaturile sale precum si argumentele de ordin heraldic
2. scrierile sale esoterice ca si preocuparile sale de ordin intellectual si spiritual
3. posteritatea lui, legendele create si dilemele generate de transferal osemintelor in tara, in vara anului 1935.
In legatura cu prima categorie putem afirma ca mediul sau intelectual a fost marcat de o revolutie in sensul descoperirilor fundamentale in matematica, astronomie, etc.
Multi dintre cei care au contribuit la aceasta schimbare majora in care primeaza rationalismul i-au fost familiari si mai mult decat atata, unii chiar i-au fost colegi in societatile academice in care a fost primit. Deismul devine un curent puternic in randul savantilor vremii, multi dintre ei fiind preocupati de cunoasterea “integrala” a lumii si a “planului divin”.
Aceasta nevoie de cunoastere i-a determinat pe multi dintre carturarii si savantii de atunci sa apeleze la vechile mistere, la intelepciunea transmisa in cadrul masoneriei, care au pretuit totdeauna cunoasterea rationala in cautarea adevarului. Dintre prietenii lui Cantemir afiliati la masonerie si care i-au marcat profound existenta amintim aici pe Tarul Petru I Romanov, despre care sursele istorice sunt de acord ca a introdus ordinul in Rusia (iniţiat la Londra a fondat în 1721, se pare, întâia Lojă rusească, la Petrograd spun unii istorici, la Riga susţin alţii, ce va fi pusă în 1730 sub jurisdicţie engleză prin generalul James Keith. Loja a fost semnalată ca fiind încă activă la 1750 sub titulatura de Steaua Nordului) si pe ambasadorul la Poarta otomana, Tolstoi, personaj extreme de influent si artisan al politicii orientale a lui Petru cel Mare (familia Tolstoi, incluzandu-l aici si pe scriitorul Lev, a fost una dintre cele mai de seamă familii de nobili din Rusia, a lăsat o moştenire semnificativă în politica , în literatură şi arte). Tot francmason a fost si contele Gavril Ivanovici Golovin, cancelar al imperiului si intim al tarului ca si si printul moldav si semnatar al tratatului de la Lutzk.
In ceea ce priveste argumentele heraldice, ele pot fi rezumate concret la cele doua brate inlantuite fratern din al patrulea cartier al blazonului, care figureaza pe toate variantele stemei sale. Cea mai importanta scriere ezoterica apartinand lui Cantemir este fara indoiala, “Istoria ieroglifica sau lupta dintre noroc si corb”, scrisă la Constantinopol în limba română si considerată prima încercare de roman politic-social, operă barocă de altfel greu de introdus într-o specie literară. In aceste pagini, el radiografiaza in limbaj criptografic tabloul politic al epocii sale si satirizează, recurgând la alegorie, boierimea intrigantă care a acaparat pământurilor ţăranilor. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. In spiritual epocii sale, hieroglifa semnifica scrierea secreta. Esoterismul de factura baroca a fost pus aici in evidenta de elementele fundamentale, intalnind la loc de cinste alchimia, analogia hermetica intre planul elementar si cel zoologic, medicina alchimica, magie, metempsihoza, aritmosofie si hermetism. Analiza esoterismului este completat de prezenta elementelor care tin de stiinta divinatorie: oniromantia, astrologia, morfoscopia, onomatomantia. Toate acestea releva un autor patruns de gandirea de natura occidentala, un initiat in “cunoastrea completa”. Preocuparile sale intelectuale atat de diverse au vizat completitudinea si intregul. Interesul pentru teologie si pentru studiul religiilor dovedesc supletea unui spirit scapat acum de teroarea dogmelor si a habotniciei, a superstitiilor de tot felul, un om liber in adevaratul sens al cuvantului.
In legatura cu cea de a treia categorie de argumente privitoare la posibila apartenenta la masonerie, anume aceea a posteritatii si legendelor, a zvonurilor generate de transferal osemintelor sale in tara se poate afirma ca exista date si indicii care sa duca la aceasta concluzie.
Efortul şi activitatea destul de intensă pe multiple planuri din aceşti ani au agravat mult starea sănătăţii lui Dimitrie Cantemir, care suferea de diabet zaharat si asa cum am mai precizat anterior, Cantemir a decedat la data de 21 aug 1723, inainte de a implini varsta de 50 de ani. Conform dorintei sale exprese, el a fost inhumat la Moscova in biserica Sf. Constantin si Elena, biserica ctitorita de el in curtea manastirii grecesti Sf. Nicolae. O prima curiozitate este ca inhumarea s-a facut foarte tarziu si anume la 01 octombrie 1723. In condiţiile când între România şi fosta Uniune Sovietică s-au stabilit relaţii diplomatice, pe fondul discutiilor intre ministii de externe Titulescu si Litvinov, rusii au consimtit ca un gest de bunavointa sa inapoieze Romaniei ramasintele pamantesti ale marelui carturar. Procesul verbal incheiat la sosirea osemintelor in portul Constanta in prezenta lui Nicolae Iorga consemna: “s-au gasit in racla o parte din oseminte, fara craniu, cuprinzand oasele bratelor si picioarelor infasurate in resturile unui vesmant de matase croit oriental”. Se constata clar ca aceasta lipsa, neobisnuita pentru profanii vremurilor, se poate explica prin apartenenta lui Cantemir la ordinul Rosicrucian, evocand legenda maestrului Hiram. Tot de aceasta legatura se explica si salvarea miraculoasa a domnului dupa infrangera de la Stanilesti, ascuns de Fratie intr-o trasura precum si admiterea lui ca membru cu drepturi depline in cadrul Academiei de la Berlin. Traditia spune ca dupa moarte capul lui Cantemir a fost luat pentru a fi depus in Scotia, pe domeniul Rosslyn de langa Edinburg, unde dupa cum bine se stie, exista inca din 1440 o manastire construita dupa regulile si simbolistica masonica. Toate aceste dovezi circumstantiale si indirecte indica o afiliere la Rosicrucianism pornind de la mediul in care a evoluat si s-a format, apetenta sa indiscutabila pentru ezoterism, legaturile politice importante pe care le-a intretinut, convingerile sale spirituale dovedite, calitatile morale si nu in ultimul rand posteritatea sa si a faptelor sale. Fie ca suntem de acord sau nu cu cele enuntate, un lucru este cert: prin opera sa a influentat indiscutabil societatea actuala si s-a constituit intr-un reper cu valoare universala a culturii si civilizatiei romanesti. În scrierile lui Cantemir, sub auspiciile umaniste ale Renaşterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Cu Dimitrie Cantemir, cultura romana, asezata la rascrucea dintre Rasarit si Apus, si-a vadit pentru prima oara vocatia sintetica si ecumenica, ilustrata si de marile personalitati enciclopedice ulterioare, de la Hasdeu pana la Mircea Eliade. Vasta sa opera este un certificat de europenitate traditionala a romanilor si un veridic pasaport masonic. Marele umanist a stiut sa fie universal si european fara a inceta insa niciodata sa fie si rasaritean si ortodox, iar pilda lui s-ar cuveni să fie astăzi mai îndeaproape cercetată si promovată, cu atît mai mult cu cît editarea operei sale a făcut progrese importante în ultimele decenii.
Acest subiect este tratat sub titlul “Rozicrucienii sunt printre noi” si de catre Ilustrul Frate Ştefan Mâşu, volum care face parte dintr-un amplu proiect editorial ce cuprinde dezvăluirea treptată a tainelor învăţăturilor diverselor etape de iniţiere şi iluminare a membrilor Ordinului masonic şi a corpurilor constituiente ale Ritului de York.
Una dintre consecintele prieteniei si pretuiri reciproce dintre Petru I si printul Moldovei a fost faptul ca celui mai mic copil al lui Cantemir, printul Antioh, i-a fost pregatita soarta de a fi intemeietor al poeziei ruse moderne si, mai mult decat atat, initiator al directiei criticiste ce s-a dovedit cel mai puternic curent in literatura rusa ulterioara. Cel mai de seamă dintre urmaşii lui Dimitrie Cantemir s-a remarcat inca din fragedă copilărie prin capacităţile sale mintale şi intelectuale deosebite. După ce a acumulat bogate cunoştinţe în cele mai diverse domenii, întregindu-şi studiile atât sub îndrumarea personală a tatălui său, cât şi a unor cărturari ruşi şi străini, la o vârstă abia trecută de adolescenţă, a început să joace un rol deosebit de important în viaţa politică a Imperiului. În paralel în aceşti ani, a desfăşurat o vastă activitate în vederea editării scrierilor tatălui său în occident, apoi ca poet şi scriitor satiric. A stabilit şi a întreţinut o interesantă corespondenţă cu mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse, germane, engleze, franceze ş.a., a acumulat o bogată bibliotecă de tip iluminist. S-a distins prin vederile sale filozofice moderne, prin interesante opere literare şi epistolare. Cu toate ca si inaintea lui, in Rusia au existat poeti cunoscuti, marele merit al acestui roman genial devenit mai apoi rus (nu scria decat ruseste) a fost degajarea limbajului poetic de arhaisme si intoarcerea lui cu fata spre limba vorbita, spre viata reala a Rusiei de atunci, ceea ce a fost un fapt novator si darz. Mai mult, tinandu-se cont de calitatile deosebite si de pregatirea pe care o avea, la vârsta de 23 de ani, este numit ambasador şi plenipotenţiar la Londra (1732-1738), apoi la Paris (1738-1744), post ravnit si de el pentru ca viata politica plina de intrigi apasa asupra lui. remarcându-se ca diplomat iscusit. El vroia si sa-si largeasca orizontul stiintific stand in Europa. Ca si celebrul sau tata, Dimitrie, Antioh s-a bucurat si se bucura in Rusia de o inalta si durabila pretuire, personalitatea lui fiind deseori evocata de scriitori rusi pe parcursul aproape celor trei secole. Pe de alta parte, atat Dimitrie Cantemir, cat si fiul lui, reprezinta una dintre puntile istorice si spirituale care leaga popoarele rus si roman. Tocmai la acest lucru s-a referit Nicolae Iorga cand scria in articolul “Rusi si romani”, din 1932, ca tara sa “a dat Rusiei oameni care au contribuit esential la modernizarea ei, si nume ca ale Cantemirestilor, respectate de rusi si de noi, ar ajunge pentru a ne chema pe unii si pe altii la sentimente de prietenie”.
Am zis!
Fr:. Florian Niculae
ANEXA 1
Opera lui Dimitrie Cantemir:
1. Opera filozofică: Logica, Metafizica, Imaginea ştiinţei sacre, Despre conştiinţă, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul. Ultima este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim dişputele medievale despre timp, suflet, natură, conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare; face din om un stăpân al lumii; susţine superioritatea a vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului; încearcă să definească concepte filozofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică.
2. Opera istorică: Creşterea şi descreşterea portii otomane, Hronicul vechimii romano-moldo-latine, Viaţa lui Constantin Cantemir, Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor. În Creşterea şi descreşterea curţii otomane Dimitrie Cantemir face istoria imperiului otoman şi analizează cauzele care aduc la destrămarea sa; insistă asupra posibilităţilor poporului asuprite de aşi cuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în engleză, franceză, germană şi prin ea cultura română intră în circuitul culturii universale.
Hronicul vechimii romano-moldo-latine a fost scrisă în 1714-1715 la cererea Academiei din Berlin. Hronicul este opera unui istoric modern. Pentru scrierea acestei lucrări Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
Dimitrie Cantemir greşeşte când absolutează contribuţia romanilor la formarea poporului român. Dimitrie Cantemir susţine originea romanică a tuturor românilor, folosind ca argumente numele ţării şi limba română: Romanii sunt moşii şi strămoşii noştri, a moldovenilor şi a tuturor oriunde se află a românilor, precum şi singur numele de moşie ne arată şi limba cea părintească un nebiruit martor ne este.
Cantemir arată că suntem urmaşii unui popor, care a creat o civilizaţie şi o cultură clasică. Cantemir nu izolează istoria românilor de istoria altor popoare, ci o integrare în istoria universală. Spre deosebire de cronicarii, care au scris numai despre moldoveni, Cantemir scrie despre toti românii macedoneni în Descrierea Moldovei. A fost scrisă din cererea Academiei din Berlin; a fost scrisă iniţial în latină, apoi tradusă în română; este prima lucrare ştiinţifică românească în care autorul încearcă să definească individualitatea poporului român printre celelalte popoare, individualitatea istorică materială şi spirituală; este o monografie care prezintă complex şi complet Moldova de la începutul secolului al XVII-lea. Lucrarea are în primul rând un înţeles ştiinţific, pentru că ne dă informaţii preţioase despre organizarea socială, politică, culturală a Moldovei, istoria, geografia, etnografia şi economia ei. Lucrarea are un înţeles literar pentru că ea cuprinde elemente de exprimare artistică: epitete, comparaţii, descrieri, portrete.
Descrierea Moldovei are trei părţi : partea geografică, partea politică şi partea culturală.
1. Partea geografică
Cuprinde informaţii despre numele Moldovei, hotarele vecini, legenda despre al doilea descălecat a lui Dragoş vodă; aşezarea geografică; formele de relief, munţii, dealurile, câmpiile roditoare, livezile apele, viile de la Cotnari ,bogăţiile subsolului: aur, fier şi sare, petrol; fauna bogată şi variată; tinuturile şi târgurile; culturile de grâu, ovâz; pădurile întinse.
Cantemir se opreste mai mult asupra Ceahlăului, oferindu-ne o descriere ştiinţifică a acestuia, dar care cuprinde şi câteva imagini artistice. Astfel vârful Ceahlăului se înalţă ca un turn şi este acoperit de zăpezi vesnice. De pe culmea muntelui un pârâu alb se rostogoleşte peste stâncile abrupte.
2. Partea politică
Cuprinde organizarea politică şi administrativă a ţării. Aflăm informatii despre: forma de stat; înscăunarea şi mazilirea domnilor; ranguri boiereşti; oastea moldovenească şi conducătorii ei; legile Moldovei; divanul domnesc; tributul plătit turcilor; obiceiuri de la curtea domnească.
3. Partea culturală
Aflăm informaţii interesante despre graiul moldovenesc, despre cuvinte care la început au fost latineşti apoi slavone. Cantemir vorbeşte despre religia moldovenilor, despre mănăstiri, biserici şi preoţi. Vorbeşte despre folclorul românesc, despre jocurile populare, înmormântări, bocetul.
Concluzii:
Lucrarea cuprinde idei progresiste, democratice vorbind de exemplu despre transformarea răzeşilor în ţărani, prin contopirea pământurilor de către marii boieri. La sfârşitul lucrării Cantemir anexează prima hartă a Moldovei.
Descrierea Moldovei este cea mai complexă lucrare despre stadiul de dezvoltare al Moldovei la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
3. Oprea literară a lui Dimitrie Cantemir. Istoria ieroglifică (secretă): Este o operă barocă, greu de introdus într-o specie literară. Astfel ea a fost considerată roman politic de aventuri, carte de memorii, jurnal, pamflet. Este primul roman românesc. Modalitatea esentială folosită de autor este alegoria.
De ce foloseşte Cantemir alegoria?
• Cantemir foloseşte cu un scop defensiv, pentru a putea vorbi liber, în voie despre evenimente şi personalităţi contemporane
• atribuind figure animaliere groteşti duşmanilor săi, Cantemir încearcă o revansă măcar pe plan spiritual, prin scris
• un cărturar deosebit era firesc să aleagă o modalitate originală de exprimare
Valoarea literară:
a.)are o valoare documentară, istorică pentru că ne ofera informaţii valoroase despre Moldova, Ţara Românească, Curtea Otomană, răscoalele ţărăneşti pentru obţinerea tronului (rivalitatea dintre familiile domnitoare Brâncoveanu şi Cantemir)
b.)lucrarea are şi o valoare autobiografică, pentru că Dimitrie Cantemir, povestind despre alţii, el povesteşte despre sine; asistăm astfel la drama unui om, care a cunoscut puterea, avea dreptul la ea şi i s-a luat pe nedrept; din acest punct de vedere, opera este modernă, exprimând sentimentul de înstrăinare, de însingurare şi de imposibilitate de a comunica cu ceilalţi
c.)are şi o valoare literară artistică
Dimitrie Cantemir cultiva un epic enciclopedic de natură digresivă; întâlnim astfel digresiuni epistolare, oratorice; întâlnim frumoase descrieri de natură, de exemplu descrierea Nilului, sau descrieri alegorice, descrierea Curţii Otomane.
Portretele sunt realizate prin exagerare în sens pozitiv şi negativ. Personajele sunt definite complex, prin portret fizic, prin fapte, prin dialog şi monolog, prin discursuri.
O foarte frumoasă pagină este lamentaţia inorogului.
Subiectul romanului:
Începe cu adunare electorală pentru desemnarea domnitorului din Moldova. Corbul îl sprijină pe tron pe Mihail Racoviţă; prin intrigele Cameleonului, Corbul urmăreşte să obţină confirmarea pe tron a lui Mihail Racoviţă.
Romanul cuprinde evenimentele dintre 1705-1707, dar prin rememorarea inorogului evenimentele coboară până în 1608, Cantemir insistă asupra cauzelor îndepărtate ale urii dintre Brâncoveni şi Cantemiri.
Corbul, cu ajutorul Cameleonului, pune la cale prinderea şi închiderea inorogului. Inorogul reuşeşte să scape la Constantinopol; are loc o răscoală în urma căreia ajunge la conducere o partidă favorabilă Cantemirilor. Pe tronul Moldovei ajunge Antiop Cantemir.
Romanul se termină cu o împăcare relativă între cele două familii domnitoare.
Există o potrivire perfectă între masca animalieră şi personaj. Prin imobiliări repetate, autorul a creat masca inorogului, simbol al omului superior, neînţeles de cei din jurul său. Subiectiv, el crează din Constantin Brâncoveanu o mască animalieră dezagreabilă: el este Corbul, care sugerează lăcomie nemăsurată.
La sfârşitul romanului Dimitrie Cantemir explică evenimentele, personajele care se scund sub învelisul alegoriei.
Această operă complexă şi complicată se situază la interferenţa mai multor curente şi orientări literare: Istoria ieroglifică aparţine evului vechi prin simbol, vis şi alegorie; aparţine de iluminism prin elogiul libertăţii, dreptăţii şi a egalităţii şi prin figura despotului luminat; de romantism ţine prin pasiuni puternice, prin revolta inorogului înpotriva nedreptătii şi prin frumoasele descrieri de natură; de realism ţine prin interesul pentru social, prin imaginea autentică a epocii.
În concluzie:
Operă literară greu de încadrat într-o singură specie, Istoria ieroglifică reprezintă un moment important în apariţia romanului românesc. Autorul eliberează de modele religioase şi cronicăresti şi prin subiectivitatea şi imaginatia sa realizează prima operă literară propriu-zisă.
În ceea ce priveste limbajul lui, Dimitrie Cantemir contribuie substantial la îmbogăţirea limbii române. El foloseşte fondul vechi românesc, dar împrumută – când este necesar limbile latină şi greacă.
Fraza sa este amplă, arborescentă, cu verbul la sfârsit, după tipar latin. Când scapă sub influenţa acestui model, povestirea sa este simplă, vioaie, antrenantă.
Prin contributia lui Cantemir se pun bazele unor specii literare ca fabula, elegia, romanul alegoric, pamfletul politic. Cantemir este primul scriitor satiric în literatura română. În opera sa întâlnim ironia, satira, invectiva şi pamfletul. Este autorul primei lucrări româneşti.
Cantemir este şi primul orientalist român prin două lucrări: Sistema religiei mahomedane şi Manual de muzică turcească. Ilustrează cel mai bine perioada veche de homo universalis.
ANEXA 3
Tratatul de la Luţk a fost încheiat la 13 aprilie 1711 între Petru cel Mare, ţarul Rusiei, şi Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, în vederea luptei comune împotriva Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar tarul nu a făcut altceva decât să confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk, ţărilor române urmau să li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turcesti de către Poarta Otomană.
“Din mila lui Dumnezeu, noi Petru I, ţar şi autocrat a toată Rusia şi celelalte şi celelalte şi celelalte.
Facem cunoscut prin aceasta tuturor celor cărora li se cuvine a şti despre acestea că, deoarece sultanul turcesc uitându-şi făgăduielile şi tratatele de pace pe 30 de ani întărite cu jurământ, care au fost înnoite de dânsul cu noi anul trecut, 1710, cu cartea şi jurământul lui, le-a călcat şi fără nici o pricină din partea noastră potrivnică păstrării păcii a poruncit ca ambasadorul nostru, maltratat şi jefuit în chip barbar, să fie prins şi aruncat în crudă închisoare, iar prin năvălirea hanului Crimeei cu hoardele tătarilor din Crimeea şi ale nogailor şi a celor din Buceac în ţara noastră a început chiar de fapt războiul împotriva noastră; pentru aceasta, noi, marele stăpânitor, măria noastră ţarul, chemând în ajutor pe Cel de Sus, încredinţat de dreptatea armelor noastre împotriva lui, i-am declarat de asemenea război şi am poruncit oştirilor noastre să intre în Ţara Turcească sub comanda noastră proprie. Avem convingerea că Cel prea Înalt ne va da biruinţă împotriva acelui perfid călcător de jurăminte şi duşman veşnic, nu numai al nostru, ci al întregii creştinităţi şi nu numai ne va mântui cu gândurile lui rele îndreptate spre pieirea noastră, dar va binevoi ca prin armele noastre creştineşti să elibereze şi alte multe popoare creştine de sub jugul său barbar. De aceea, noi, ca monarh creştin, drept credincios, suntem gata să luptăm pentru aceasta, necruţând nici fiinţa noastră pentru slava lui Dumnezeu. Şi pentru că a văzut apropierea oştilor noastre, prea strălucitul domn şi principe al ţării Moldovei, Dimitrie Cantemir, ca un creştin drept şi credincios şi luptător pentru Isus Hristos, a chibzuit că este spre binele numelui lui Hristos, mântuitorul nostru, să trudească alături de noi şi pentru eliberarea slăvitului popor moldovenesc, aflat sub cârmuirea lui, care pătimeşte împreună cu alte popoare creştine sub jugul barbarilor, necruţând de asemenea viaţa şi starea sa, ne-a dat de ştire prin scrisorile sale despre gândul său, dorind aşadar să fie sub protecţia măriei noastre, ţarul, cu ţara şi poporul Moldovei. De aceea, noi, văzând această râvnă creştinească a sa, îl primim pe principe sub apărarea noastră prea milostivă şi ne învoim cu articolele propuse de dânsul mai jos şi anume:
1.Amintitul prea stălucitul principe al Moldovei, cu toţi boierii mari şi mici şi cu oamenii de cin 1 ai slăvitului popor moldovenesc şi cu toate oraşele şi locurile acelei ţări va fi, de acum înainte, sub apărarea măriei noastre ţarului, aşa cum se cuvine supuşilor credincioşi , şi pe vecie. Şi va fi dator, după primirea acestei diplome a noastre, să ne depuie nouă, marelui stăpânitor, juramânt, mai întâi în taină. Şi, pentru încredinţare, după ce va scrie acel jurământ şi-l va fi iscălit cu mâna sa, şi-l va fi pecetluit cu sigiliul domnesc, împreună cu articolele întocmai cu acestea semnate de mâna sa, să le trimită măriei noastre ţarului cu un om credincios şi de nădejde, cât mai curând, cel mai târziu până la ultimele zile ale lunii mai 2??. Acestea vor fi ţinute de noi în cea mai mare taină până la intrarea oştilor noastre în ţara Moldovei. Iar până atunci va trebui să ne arate nouă, marelui stăpânitor, măriei noastre ţarului, în toate imprejurările prielnice, slujbă credincioasă prin corespondenţă şi prin altele, pe cât se va putea, în taină.
2.Când grosul oştirii noastre va intra în ţara Moldovei atunci strălucitul principe se va declara pe faţă ca domn supus şi se va uni cu toată oştirea sa cu toată oştirea noastră, pentru care oştire noi făgăduim sa-i dăm, în acea vreme, şi ajutor în bani din visteria noastră. Şi el va acţiona împreună cu oştile noastre, după porunca noastră, împotriva duşmanului crucii Domnului şi a aliaţior şi celor de gând cu dânsul, după ajutorul pe care-l va da Atotputernicul, şi ne va ajuta cu toate sfaturile, după priceperea sa, acţiunile de acolo. Şi va fi sub protecţia noastră şi supus al măriei noastre ţarului şi urmaşilor noştrii, el şi urmaşii lui, în veci.
3.În schimb făgăduim, noi, marele stăpânitor, măria noastră ţarul, pentru noi şi urmaşii noştri?? la tronul Rusie, că noi nu vom avea dreptul să punem domn în Moldova, nici în ţara Muntenească, nici în altă familie străină, pentru această dovadă de credinţă faţă de noi a prea strălucitului domn Dimitrie Cantemir, îl vom păstra pe el şi pe urmaşii lui din izvodul pe linie bărbătească în acea cârmuire şi domnie a ţării Moldovei, fără schimbare, cu titlul de domn, exceptănd cazul când cineva dintre dânşii s-ar lepăda de sfânta biserică a răsăritului sau s-ar depărta de credinţa faţă de măria noastră ţarul.
4.Totuşi, dacă, ferească Dumnezeu, un astfel de domn nevrednic ar fi înlăturat din porunca măriei noastre ţarul (ori ca pedeapsă după legiuirea bisericească, ori cea mirenească), atunci va urma în domnie fiul aceluia, numai dacă acela va fi socotit de bună credinţă. Dacă va fi îndoială asupra credinţei lui, atunci va urma la demnitatea domniei aceleia alt domn de încredere, credincios şi fără cusur, din aceiaşi familie a Cantemiriştilor şi nu va trece în nici un chip demnitatea domnească la alţii, până la stingerea familiei lor, ci, chiar dacă va fi un prunc în sânul mamei, se va aştepta, sub cârmuirea unor epitropi aleşi din rândurile poporului mopldovenesc, cu învoirea măriei noasrte a ţarului, până se va naşte moştenitorul.
5.Chiar dacă domnia Moldovei ar fi fost cea făgăduită cuiva de înaintaşii noştrii această făgăduială se anulează prin cea de faţă.
6.După obiceiul vechi moldovenesc, toată puterea cârmuirii va fi în mâna domnului Moldovei.
7.Domnul să aibă putere asupra tuturor şi asupra fiecăruia dintre boierii moldoveni, după obiceiul dinainte, fără a reînnoi legiuirile lor.
8.Domnul, după vechiul obicei, să aibă dreptul să stăpânească întotdeauna toate oraşele moldoveneşti, ca avere proprie, şi să nu aibă nici o scădere şi piedică în încasarea tuturor veniturilor acelui principat.
9.Boierii şi toţi supuşii domniei Moldovei să fie datori a se supune poruncii domnului, fără nici o împotrivire şi scuze (aşa precum mai înainte a fost întotdeauna obiceiul), afară de excepţiile menţionate la punctul al treilea, în care caz nu vor fi datori să-i dea ascultare.
10.Toată legea şi judecata să fie a domnului şi fără hrisovul domnului nimic nu va fi întărit sau desfăcut de către măria noastră, ţarul.
11.Pământurile principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări.
12.Cetăţile principatului Moldovei şi oraşele şi oricare alte locuri întărite să fie păzite şi prevăzute cu garnizoane domneşti sau, cu învoirea domnului, după nevoie, de ale măriei noastre ţarul.
13.În caz de cândva s-ar face pace între împărăţia noastră şi sultanul turcesc, principatul Moldovei să nu fie lipsit niciodată de apărarea şi protecţia măriei noastre ţarului şi cu precădere să ne stăruim ca în articolele principale cnezatul moldovenesc să ţie de măria noastră ţarul.
14.Dacă duşmanul (ferească Atotputernicul Dumnezeu) s-ar întări şi stăpânirea Moldovei ar rămâne în puterea păgânilor, atunci el, prea strălucitul principe al Moldovei, într-o asemenea împrejurare, are învoirea noastră ca să-şi aibă adăpost în ţara noastră şi va dobândi acolo din visteria măriei noastre, a ţarului, anual, atâtea venituri cât să-i ajungă domnului şi de asemenea urmaşii lui nu vor fi lipsiţi pe veci de miluirea măriei noastre, a ţarului.
15.Proprietăţile şi palatele pe care el le are la Ţarigrad şi le lasă acolo pentru măria noastră ţarul îi vor fi despăgubite de măria noastră ţarul cu altele, la Moscova, deopotrivă şi asemănătoare cu acelea.
16.Făgăduim că noi, cât şi urmaşii măriei noastre ţarului, vom fi datori să păzim cu sfinţenie aceste articole, să le întărim în chip neclintit şi să le păstrăm pe vecie.
17.Această diplomă şi articolele vor avea urmare şi putere atunci când, după ce îi vor fi înfăţişate prea strălucitului domn Dimitrie Cantemir, după cum s-a spus mai sus, ne va depune jurământ de credinţă în faţa Preasfintei Treimi că se va supune întotdeauna poruncilor noastre şi ne va sluji cu slujbă credincioasă şi cinstită şi, după ce va iscăli cu mână proprie acel jurământ şi aceste puncte, le va trimite măriei noastre ţarului şi se va strădui a le aduce la îndeplinire nestrămutat, iar după intrarea oştirilor noastre va aduce pe toţi boierii mari şi mici, oştirea şi tot poporul moldovenesc ca să ne jure credinţă şi se va uni cu oştirile noastre. Pentru aceasta, în schimb, noi, marele stăpânitor, măria noastră ţarul, făgăduim să-l apărăm pe el şi tot poporul moldovenesc de toţi duşmanii şi să nu-l părăsim niciodată.
Pentru întărirea acestora s-a dat această diplomă împărătească a noastră, semnată cu mână proprie şi pecetluită cu pecetea noastră de stat la Luţk, aprilie, ziua 13, anul 1711.
PETRU I
Contele GOLOVIN
...
English
French