Bucuresti, 24.01.6009
Francmasoneria, ca institutie astazi, sau ca si breasla la inceputuri, a promovat omul liber, care s-a daruit Marii Creatii, ca orice alta infima particica a Universului.
Folosind invataturi dintre cele mai simple si usoare, incepand de la simboluri, reprezentate de uneltele folosite intr-un santier, figurile geometrice ce permit armonia edificiului, pana la muzica marilor genii, initiatul isi construieste Templul interior la propria lumina, ce o primeste pe masura cunoasterii, si cresterii spirituale la care ajunge.
Vorbind de spiritualitate, sigur ca masonul vine inca de la nastere, cu acea scanteie divina, care apoi pe masura cresterii si avansarii in viata, pin munca, ea se inteteste, devenind continuu mai intensa si mai intensa, astfel ca judecata initiatului chiar este una luminata, inteleapta, ratiunea fiind cununa suprema ce-i sta pe crestetul capului initiatului.
Societatea, in general oamenii, avanseaza pe caile cunoasterii, atat cat pot, mai mult, mai putin, sustinuti uneori de destin, alteori norocul, dar intotdeauna credinta.
Si am sa explic, asa cum inteleg eu rolul si locul francmasoneriei in societate.
In tara noastra, asa cum stim, candva era fundul Marii Panonice, dovada fiind cele cateva tipuri de scoici de mare adancime, care astazi se gasesc in stancile Muntilor Carpati, (asemenea urme le gasim in Dealul Bucovatului, judetul Dolj, unde cochiliile melcilor cuaternali abunda) asta insemnand ca cineva, care a prins ca si cu o mana de acesti munti, i-a tras in sus, i-a inaltat spre lumina, spre Soare, astfel ca Sfintia Sa, pentru ca in acceptiunea mea este un Sfant, Papa Ioan Paul al II-lea, nu intamplator a zis : “ Romania, este cu adevarat Gradina Maicii Domnului “, sa se fi referit la Maica Durerilor, sau la gradina bogata , cu un pamant sfant , binecuvantat de Dumnezeu ?
Cred, Doamne, ca minunile tale, sunt bogatia de neimaginat, pe care acest sfant pamant, cu oamenii lui harnici, o are. Fa-ne sa cunoastem, dar mai ales sa vedem ceea ce avem, pentru ca lumea intreaga sa auda si sa se stie.
Trei sunt stalpii de sustinere ai natiunii romane, dintotdeauna, si trebuie sa stim, ca intotdeauna, au reprezentat coloanele de sustinere, mentinad verticalitatea societatii, permanent in decursul intregii istorii a tarii noastre, indiferent de necazurile care au amenintat-o.
●Primul stalp este Biserica, Sfanta Biserica, care a facut si face ca toti cei care au venit in ea cu credinta, si il iubesc pe Dumnezeu, ei devin oameni liberi, buni si iubitori.
Biserica prin cuvant a facut sa fie glasul unitatii noastre nationale, caci a sa cum spune textul ioaneic, Inicio verbum erat,”- La inceput a fost cuvantul, si – prin cuvant toate s-au facut, din ce s-a facut. Prin cuvant se afla adevarul si calea, prin cuvant venim la viata- si toate acestea se coroleaza prin iubire , cu iubire, caci toata creatia a fost facuta in lumina si cu iubire.
Caci definitia Creatorului este iubirea, cel ce nu iubeste pe fratele lui, nu este in lumina, ci in intuneric-, iar intunericul orbeste. Cel ce iubeste este in lumina creatoare, si intunericul nu o cuprinde.
De aceea porunca cea noua este iubirea – , sa ne iubim unii pe altii asa cum Cel ce ne-a creeat ne iubeste si prin aceasta, El este in noi si noi suntem in El. Spune textul : “ Ceea ce am auzit de la inceput, in noi sa ramana “, – si de va ramane in noi, vom fi pastratori ai invataturii si traditiei adevarate, si toate ce le facem si le vom face in Gloria vom fi pastratori ai invataturii si traditiei adevarate, si toate ce le facem si le vom face in gloria in El. Spune textul : “a Lui, – sa fie spre luminarea noastra si spre ajutor. 
●Al doilea stalp, este masoneria, care a facut si face, ca toti oamenii liberi sa fie initiati, si sa se perfectioneze, sa creasca, spiritual si nu material, venerandu-l pe Marele Arhitect al Universului, adica Dumnezeu, intru Gloria caruia muncim. Aici, toti frati fiind, avem locul nostru in santier, si ca de la cel mai umil, si pana la cel mai inalt grad sau loc, fiecare are rostul lui, astfel, ca intre toti domneste, ordinea si nu haosul, si ca regula de aur este : Cunoste-te pe tine insuti, Iubeste-ti aproapele, ajuta-l,respectandu-I demnitatea, acorda dragostea frateasca , arcolada frateasca. Toate le proclamam intru Gloria Marelui Arhitect al Universului.
●Al treilea stalp este armata, care a facut si face ca oamenii toti, barbati fiind, tineri si batrani, atunci cand si-au smuls camasa din piept si au plecat la lupta, privind moartea cu ochii, au facut-o din dragoste, fata de pamant, fata de tara, si nu in ultimul rand, dragostea fata de sotie si copii, dragostea fata de parinti, “ Treceti batalioane romane Carpatii, la arme cu frunze si flori/ Saruta-ti copile parintii si fratii, si-apoi sa mergem la razboi…”. Si in acest caz, tot iubirea de neam, le-a inaltat gandurile si le-a dat vointa si puterea de a infrunta inamicul.
Reluand cele trei coloane, in aceeasi ordine si analizand sacrificiul suprem, la care se ajunge, in fiecare caz, cunoastem ca Iisus, mantuitorul si-a jertfit viata pentru iertarea pacatelor nostre, ale oamenilor.
In francmasonerie, Hiram, Arhitectul Sef ales de Regele Solomon, pentru construirea celui mai mare Templu inchinat Marelui Arhitect al Universului, incercat de trei companioni de a smulge cu de-a forta cuvintele secrete ale gradului al III-lea, acela de maestru, Hiram a preferat sa moara, nedivulgand secretele gradului de maestru, iata jertfa suprema, asemenea multor alti mari binefacatori ai omenirii, care fiecare in epoca lor, au lasat omenirii cate ceva, pastrandu-se constiinta si verticalitatea morala si spirituala.
In armata, tot omul si de acesta data, merge pana la sacrificiul suprem, jertfa, aparand cu pretul vietii lui libertatea generatiilor viitoare, pamantul, copii si consoarta lui, pentru a nu fi amenintata de dusmani.
Reluand a treia oara cele trei coloane, si daca prima data am vazut, ca au acelasi numitor comun, iubirea de aproape, a doua oara am vazut ca, la fel au acelasi numitor comun, sacrificiul suprem, acum trebuie sa cunoastem ca la fel intr-un acelasi numitor comun, ne ramane tuturor, la liber si infinit, credinta. Biserica, noi toti crestinii, toti muritorii, credem cu tarie in Dumnezeu, si pentru a intelege ce inseamna aceasta a treia mare virtute alaturata iubirii, sacrificiului, a curajului de a te sacrifica, credinta, sa ne reamintim ca Domnul, Sfantul Constantin Brancoveanu si cei 4 fii ai sai, au preferat decapitarea, sacrificiul suprem, decat sa treaca la alta credinta, mentinandu-si credinta.
●In francmasonerie, credinta in Marele Arhitect al Universului, si in revelatia sa prin proclamarea Intru Gloria Lui, cand accezi pe drumul initiatic, iti permite linistea interioara pentru cresterea spirituala.
●In francmasonerie, ca si in biserica si armata, daca nu crezi si nu pui suflet, mai bine sa nu stii nimic.
●Iar in armata, tot credinta ca vei reveni langa cei dragi, iti da puterea nemasurata de a privi in fata ochilor moartea, iadul.
Revenind, intelegem ca credinta este cel mai de prêt bun lasat, impreuna cu libertatea omului.
Neincercand sa gasesc similitudini intre cei trei stalpi, intre cele trei institutii, doresc sa stim realitatea, ca prin iubire, sacrificiu, credinta, umar langa umar, noi toti, cat mai multi, pentru ca este loc sub soare pentru toti, sa practicam virtutiile, pentru binele tot al nostru, al oamenilor.
Asa s-a intamplat ca la 24 ianuarie 1848, Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, s-a facut de catre marii barbati de stat, unde biserica, masoneria si armata, au jucat un rol deosebit de important. La 24 ianuarie biserica prin episcopul Calinic al Ramnicului (nimeni altul decat Sfantul Calinic de la Cernica), venerat inca din viata de Tarul Rusiei, si de Napoleon al III-lea al Frantei, a fost unul dintre marii barbate de stat si de biserica, care a jucat un rol deosebit de important,in Actul Unirii Principatelor, – traind textul paulin, “ un domn , o credinta, un botez”, in spiritual unitatii de neam , limba si credinta a libertatii , fraternitatii, si egalitatii, a celor doua principate roamnesti. Si atunci, iubirea, sacrificiul si credinta au facut un tot, astfel incat romanii si-au vazut visul cu ochii, Marea Unire, cantata : “ Hai sa dam mana cu mana,/ Cei cu inima romana… ”, intr-o aceeasi bataie de inima si grai.
Traind atunci ca si acum intr-o unitate, de neam, de credinta, de iubire de Dumnezeu, daruim impreuna acelasi suport societatii romanesti, laolalta biserica, masoneria, armata, umar langa umar, pentru o lume mai buna, pentru un om perfectibil, pentru bunaintelegere intre oameni si popoare.
La 24 ianuarie 1993 s-a inregistrat juridic, oficial masoneria romana, intr-o ceremonie rituala, extraordinara, care a avut loc in Bucuresti, la Casa Vernescu, Sala Oglinzilor, unde Primul Mare Maestru ales a fost fratele Nicu FILIP, continuand lucrarea masonica, mentinand verticalitatea coloanelor pe intreg teritoriul tarii noastre, astfel ca lumina nu s-a stins niciodata, indiferent de interdictiile perioadelor istorice prin care Romania a trecut.
Omagiu aducem noi toti, masonii, de oriunde am fi, astazi in zi mare, zi de sarbatoare, zi de mare bucurie, tuturor celor care au mentinut aprinsa lumina, fie prin puscarii, fie prin alte cate locuri, dar tot prin iubirea de tara, de familie, de semeni, cu credinta jertfandu-si viata, mergand pana la sacrificiul suprem, au mentinut lumina aprinsa continuu.
Vedeti, dragii mei frati, ca avem o datorie, de a muncii, intru Gloria LUI, sperand, ca impreuna vom fi mai buni, mai toleranti, cohabitand, acceptandu-ne unii pe altii, fara a ne judeca, noi intre noi.
Fie ca intotdeauna, iubirea, sacrificiul suprem, credinta, speranta si munca sa ne uneasca, fiind cu toti o fiinta de neam si de tara.
Viorel DANACU,
Mare Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei.
...
La 8 ani după acest dezastru, biserica a fost reconstituită pe acelaşi loc, tot din lemn, adică în anul 1829 şi a funcţionat mulţi ani. Cărţile au fost achiziţionate din Tg. Cărbuneştilor cu contribuţia enoriaşilor, de către părintele Stanciu Nicolae şi domnul Vintilă Lolescu.
Iata, sunt numai cateva zile si fata lumii a devenit alta. Omenirea sta in cumpana – usor nedumerita. Ne dorim cu totii, ca balanta luptei dintre bine si rau sa fie indreptata spre bine, spre pace, spre liniste si progres. În acest context sarbatoarea a 125 de ani de la nasterea lui Brancusi se impune ca un deziderat acut.
English
French