Masonii construiesc noi loji si noi Temple la Sibiu, Medias, Piatra Neamt, Alba Iulia, Brasov, Cluj, Targu Jiu

Într-un periplu, sâmbăta şi duminica, Marele Maestru, Dr. Viorel Dănacu, însoţit de mai multi membrii ai Marelui Consiliu al Marii Loji Naţionale a României, timp de două luni, ianuarie şi februarie, au aprins luminile mai multor loji, instalând venerabili si oficierii acestora.
La toate aceste acţiuni masonice, fraţii şi-au îndeplinit obligaţiile constincios, au arătat o apropiere extraordinară între lojile din tară, din alte Oriente, lucru îmbucurător pentru marea familie masonică română şi europeană.
Zicem europeană, pentru că fiind membrii în Confederaţia “Marile Loji Unite ale Europei”, avem ca prioritate si actiune viitoare, înfrăţirea tuturor lojilor, de pe întreg teritoriul românesc, cu loji din Europa si de pe alte continente, cu care noi avem încheiate tratate de amiciţie şi recunoaştere reciprocă.
Pe lângă aceste înfrăţiri care nu numai administrativ dar şi în ce înseamnă lucrarea masonică în lojă, dorim ca împreună cu fraţii cu o experienţă în tradiţia masonică, să lucrăm profund textele sacre, biblice, simbolurile masonice, mesajele pe care aceste le transmit, astfel încât culura masonică românească existentă, moştenită din perioada interbelică să o reîviem intr-o cultură masonică europeană a generaţiilor noastre şi viitoare.
Toate aceste respectabile loji, şi-au manifestat prin fraţii ei, de înaltă ţinută masoncă, dorinţa la cunoaştere, studiu, prin Centrul de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti pe care noi îl dezvoltăm permanent.
Fără a dezvălui din specificul acestor loji nou înfinţate, dorim să cunoaşteţi că implicarea noastră este continuă şi constantă, încrezători fiind în lucrarea masonică a Marii Loji Naţionale a României şi a modului natural în care se dezvoltă.
Secretariatul,
MLNAR
English
French